Arhitectura pentru Suflet
Pledoarie pentru Arta si Inginerie

Arhitectura pentru suflet. Pledoarie pentru arta si inginerie

“Nu împart arhitectura, peisajul și grădinăritul; pentru mine sunt una.” spunea Luis Barragan

Ei bine, Nici eu.

Si, la fel ca Luis Ramiro Barragan Morfin (pe numele sau complet) unul din arhitectii si inginerii mexicani renumiti in lume, iubesc ingineria si arhitectura.

Nu, arhitect nu sunt.

Doar inginer. Unul indragostit de arta. Unul care crede ca este imposibil sa treci prin viata de zi cu zi, fara sa te intalnesti la tot pasul cu arta arhitecturii. La fel ca tine si ca orice alta fiinta ce traieste in societatea actuala. Fie ca vrem, fie ca nu.

Arhitectura iti umple sufletul de frumos.

Sau… de urat…

“Arhitectura este ceva foarte periculos. Dacă un scriitor scrie o carte proasta, oamenii nu o citesc. Dar dacă faci o arhitectură oribila, afectezi un loc chiar si pentru sute de ani.”  ~ Renzo Piano

Asa cum, au reusit arhitectii peisagisti din sectorul “x” al unui municipiu … ghici care… de pe planeta asta.

De ceva vreme, sufletul mi se revolta de cata ori ma intorc acasa.

Trec precum fulgerul pe aleea ce se prelinge ca un rau domol de-a lungul blocului plin de apartamente, gen “cutii de chibrit”, in care locuiesc.

Deocamdata.

Si, de cate ori pasii ma poarta pe acel beton asfaltat, inchid pentru cateva clipe ochii si-mi amintesc vremurile in care, pentru prima oara, am vazut aleea.

Era Mai.

Era soare.

Si natura era cum nu se poate mai verde.

Inima mi s-a topit cand am facut primul pas pe alee.

Era strajuita in ambele parti de doua blocuri cu apartamente comuniste. Iar intre blocuri si alee, se desfasurau doua limbi de pamant. Cu iarba verde, ingrijita de locatari, cu flori al caror miros aproape te faceau sa te indragostesti… de oricine si orice ar fi intrat in raza privirii tale.

Si… stanga-dreapta se inaltau falnici copaci. Stejari, tei, salcami, plopi, salcii… tot felul de copaci si copacei pe care, probabil, oamenii locului ii plantasera.

Dar… nu sortimentul copacilor m-a impresionat atat de tare incat sa scriu acum despre ei.

Ci… bolta pe care, unii dintre copacii aceia vigurosi o construiau de-a lungul intregii alei.

Parea ca, un inginer structurist calculase modul in care fiecare creanga trebuia s-o sprijine pe cealalta, ca sa construiasca peste alee un pod de un verde sublim.

Parea ca, dupa ce calculele au fost facute, arhitectii universului s-au adunat ca sa definitiveze acel magnific peisaj, care se infatisa privirii mele de nou venit.

Cativa locatari imi zambeau. Unii de la geamurile pe care-si sprijineau coatele, altii de langa scarile de bloc unde se adunasera sa schimbe o vorba intre ei.

Si, totul se impletea intr-o simbioza perfecta.

Era arta acolo.

O inginerie perfecta.

O arhitectura sublima.

Pentru sufletul meu, pentru inima mea, pentru sanatatea mea.

In acea clipa, am hotarat ca Acela este locul in care ma voi muta.

In acea clipa, nu-mi pasa si nici nu-mi faceam griji de felul in care apartamentul pe care trebuia sa il vizitez, arata. Stiam ca voi spune “da”.

Pentru ca arta aleii ce se desfasura in fata ochilor mei era tot ce aveam nevoie ca sa simt ca traiesc.

Bine.

Frumos.

Si iti povestesc acestea fix dupa douazeci de ani. Precum Cei trei muschetari ai lui Alexandre Dumas.

Personaje ale caror actiuni initiale mi-au incantat setea de lectura si aventura. Si ale caror actiuni dupa doua decenii, mi-au adus aceeasi bucurie.

Pentru ca, arhitectul acelei carti, a stiut sa imi mangaie sufletul ajutandu-se de ingineria cuvintelor.

Dar… cu tristete astern acum pe hartie gandurile.

O tristete ce a venit incet-incet… as putea spune “pe nesimtite”… desi as minti. Pentru ca, de la an la an, am simtit.

Precum spuneam mai sus, nu mi-a pasat de starea apartamentului pe care l-am cumparat. Am avut ceva de furca cu el, dar… evident, in final a rezultat ceva pe placul meu.

Un loc in care sunt Acasa. Nu o simpla casa.

Vreme de cateva anotimpuri, ochii mi-au poposit pe bolta copacilor, de cate ori treceam pe aleea ce ma ducea spre acasa.

Sau mai bine spus, privirea imi poposea sub bolta minunata.

Daca ploua, stropii de ploaie nu ma atingeau, pentru ca bolta era umbrela mea.

Daca soarele dogorea, razele lui nu ma ardeau, pentru ca bolta era pavaza mea.

Si totul pentru ca, inginerii si arhitectii copacilor, isi dadusera mainile si construisera acea feerie pe aleea mea.

Insa…

Povestea continua.

La vremuri noi, oameni noi. Inclusiv arhitectii peisagisti ai sectorului “x” dintr-un… oarecare oras. Peisagisti care, dirijau inclusiv toaletarea copacilor.

Asa ni s-a explicat cand, ne-am trezit intr-o primavara cu niste drujbe pe alee. Drujbe ce nu doar ca au ciuntit frumusetea de crengi, ci care, ne-au oripilat prin zgomotul facut vreme de cateva zile.

Glasurilor razlete care au avut curajul sa vocifereze, li s-a explicat ca… asa zice legea. In plus, ni s-au dat asigurari ca, minunatii nostri copaci vor dezvolta in viitorul apropiat o coroana si mai bogata.

Am crezut.

Am sperat.

Dar bolta a disparut din acel moment. Si niciodata, niciodata nu s-a intors la noi, locuitorii aleii unde, candva, inginerii si arhitectii peisagisti traiau in pace.

In anii ce au urmat, sistematic, s-au intors acei “peisagisti”… si au taiat, si au taiat… pana cand…

Mi-am simtit sufletul la fel de ciuntit precum bolta ucisa cu sange rece, precum cioturile ce au ramas.

La fel de lovit precum a fost si buzunarul vecinilor care au incercat sa recladeasca frumosul in viata aleii.

Buzunar ce a trebuit sa plateasca amenzi, pentru ca… asa spune legea. Se parea ca, doar mesterii peisagisti ai sectorului “x” al unui oras pierdut in spatiu… aveau voie sa hotarasca soarta naturii.

In locul in care cerul si pamantul se imbinau candva… avand granita o bolta de verdeata.

Dupa douazeci de ani, am hotarat.

Pentru a trai, sufletul meu avea nevoie de incantare.

Si acolo unde copacii sunt ucisi de legi, sufletu-mi refuza sa stea.

“Mama artelor este arhitectura. Fără o arhitectură proprie nu avem sufletul civilizației noastre.” ~ Frank Lloyd Wright

Am hotarat. Precum cei trei-patru muschetari s-au reunit dupa douazeci de ani, tot asa si eu ma voi reuni cu sufletul meu. Cu arta naturii. Cu bolta verde. Cu arhitectii si inginerii liberi ai universului.

Si… undeva pe langa orasul ce ucide boltele… am cumparat pamant.

Pe care, sa am dreptul sa inalt copaci.

Pe care, sa am dreptul sa chem arhitecti adevarati, care se supun legilor frumosului.

Pe care, am dreptul sa chem ingineri care sa cladeasca.

Arhitecti si ingineri care sa-si dea mana pentru a proiecta o casa a viitorului. A viitorului familiei mele.

Multa lume crede ca intre cele doua categorii exista diferente ca de la cer la pamant. E adevarat ca un arhitect se concentreaza mai mult asupra artei, a designului. Si tot atat de adevarat este ca un inginer se apleaca mai mult asupra aspectelor tehnice si structurale.

Dar, atunci cand gandim… cum gandesc eu… sa facem o casa pe pamantul proaspat cumparat, ei bine, acestia nu sunt de sine statatori. Nici unul, nici altul.

Si, pentru ca o casa a viitorului sa se nasca, amandoi isi impletesc mainile. La cererea viitorului proprietar. Adica, Eu.

Dar, sa ne intoarcem la povestea initiala. Am putea-o chiar numi “Moartea copacilor”. Sau poate “Uciderea boltei verzi”.

Ei bine, in vremurile in care “declinul” incepuse, incercam pe cat posibil sa ocolesc aleea.  Ma strecuram pe langa bloc fixand cu privirea, strict scara in care trebuia sa intru. Uneori, veneam cat mai tarziu acasa, doar ca sa prind intunericul ce ascundea starea jalnica de dupa “toaletare” a copacilor mei dragi.

Si tot asa, pas cu pas, intr-o zi imi vine mie idea brilianta de a mai face un master. Ca uite asa fac eu cand ma plictisesc. Zis si facut. Nu-mi trebuie mult sa-mi suflec manecile atunci cand imi doresc ceva. Lucrand in termoficare, mi-am spus eu ca un master in sisteme de incalzire, ar suna bine la cv-ul meu. Asa ca, uite-ma indreptandu-ma vertiginos spre Politehnica aceluiasi oras in care arcadele copacilor dadatori de oxigen erau anihilate si, aflu ca tocmai ce incepea un master cu un titlu pompos. Deh… egoul meu a fost gadilat gandindu-ma ca ma voi prezenta ca “master” in Sisteme de incalzire clasice si nucleare.

Doi ani au trecut foarte repede. Cum la fel de repede a trecut si examenul final. Pe undeva imi parea rau.

Nu pentru ca nu aveam altceva de facut, doar ca… intre timp ma indragostisem. Asa cum se indragosteste orice fata in facultate. Insa eu, avand deja destula experienta de viata, am gasit de cuviinta sa ma indragostesc de… hai… ghiceste… Bine, bine, iti spun eu.

De “sursele de energie regenerabila”.

Iar acela a fost momentul in care am hotarat ca, atunci cand voi “avea curajul” sa aleg traiul pe pamant in detrimentul celui la bloc, casa noastra se va alimenta din energia eoliana, solara si… daca este posibil, hidraulica.

Nu aveam pamant. Nu aveam idee cand va fi acest moment. Dar stiam cu siguranta ce vreau.

Acum am pamant. Acum stiu ca tot AIA vreau. Mai trebuia sa decid cu cine vreau.

Si am inceput cautarile. Mare cercetator scrie pe fruntea mea. Cand incep eu sa caut… crede-ma… nu exista multe aspecte pe care sa nu le iau in considerare atunci cand balanta trebuie inclinata. Sau echilibrata.

Chiar daca am parti ale creierului, ale caror rotite se invart foarte inginereste, trebuie sa recunoastem… si cred ca deja v-ati dat seama, ca mai am o portiune in care cuvantul primeaza. Si, exact datorita acestui fapt, pentru ca ceva sa-mi atraga cu adevarat atentia, trebuie sa aiba si un strop de “poezie”.

Evident ca am gasit cateva potentiale variante. Dar… ceva ma oprea din luarea unei decizii.

Pana intr-o zi cand… simtul auzului mi-a fost mangaiat de cuvintele pe care le rostea reprezentantul unei firme de proiectare, al carui interviu il ascultam la castile laptopului din dotare.

“In principal ne dorim sa acoperim… sa fim alaturi de client din momentul in care decide… isi pune problema sa isi faca o casa si pana in momentul final in care se muta. Mai putin partea de executie, dar in zona respectiva ii suntem alaturi ca si consultanti. Ca si suport in vederea realizarii. Deci, practic, pe axa timpului, ii putem sta alaturi din momentul in care s-a decis si pana in momentul in care se muta.”

Ei bine, recunosc ca, Acela care stie sa imi vorbeasca despre axa timpului atunci cand subiectul este proiectarea unei case… categoric, este o persoana care-mi atrage atentia.

Acela a fost momentul in care am hotarat.

AIA Proiect este unicul birou de arhitectura din Bucuresti, careia ii va fi incredintat proiectul casei viitorului familiei noastre. Cred ca ai inteles deja… reprezentantul AIA Proiect – Birou de Proiectare, era intervievat.

Interviul cu pricina l-am ascultat pana la capat, dar, trebuie sa recunosc ca stateam ca pe ace, aproape arzand de dorinta de a afla si mai multe despre ceea ce AIA Proiect oferea, daca imi poate darui proiectul casei care sa ma reprezinte si pe care, niciodata sa nu-mi doresc s-o mai schimb.

Voiam sa stiu daca vor putea sa-mi proiecteze o casa in care sa fiu, in sfarsit, Acasa. Nu voiam doar un plan de casa simpatica… planuri pe care le gasesti cu duiumul la o simpla cautare.

Ci, vreau un proiect analizat atent, atat din punct de vedere financiar, functional cat si estetic.

O casa activa, care sa produca mai mult decat consuma, o casa care sa foloseasca sursele regenerabile inepuizabile de care eu, intr-o clipita, cu cativa ani in urma m-am indragostit.

Si iata, imediat cum interviul mentionat s-a sfarsit, m-am repezit aproape ca un uliu ce-si vana prada, asupra lor.

Ei… nu-ti inchipui ca le-am sarit la gat. Nici gand.

Ci, doar am inceput cercetarea in ceea ce priveste acest birou de arhitectura.

Care-mi facuse mie sufletul sa tresara atunci cand reprezentantul sau mi-a vorbit despre o axa a timpului. Care axa, in partea artistica a capului meu, tine de arta poeziei. Si uite-asa, prin aceasta arta, a reusit un birou de proiectare sa castige un potential nou client.

Dar, ca sa nu o lungim pe partea de poezie, am sa iti spun ca am descoperit niste specialisti in proiectare rezidentiala si servicii adiacente, conexe activitatii de proiectare. Servicii cum ar fi: evaluarea imobiliara, performanta energetica, cadastru si intabulare, audit energetic, autorizatii si avize, consultanta, etc.

Am gasit o Echipa de specialisti dedicati solutiilor de profil, a caror miza este un portofoliu de proiecte de case optimizate, case ce-mi satisfac dorinta si nevoia de a trai intr-o locuinta construita pe principii sanatoase, in care calitatea aerului si eficienta energetica sa fie atent studiate si implementate.

Si… in cazul in care nu stiai inca… asculta un om, trecut prin viata, care-ti spune privindu-te in ochi ca, un proiect de casa optimizata permite reducerea costurilor cu pana la 45%.

Si nu ma bazez doar pe trecerea in viata, plutind pe axa timpului 🙂 , ci iti spun asta pentru ca… inafara de pasiunea pentru scris, mai am una pentru care semnez zilnic condica. Inca. Evaluarea lucrarilor de constructii.

Deci, nu care cumva sa crezi ca motivul pentru care am ales acest birou de arhitectura a fost poezia cuprinsa de axa timpului.

Nici gand.

Acela a fost doar modul in care, Universul, Cel mai Mare Arhitect ce exista, a stiut sa imi atraga atentia asupra unei potentiale solutii la “problema” mea.

Fiind inginer, categoric m-au determinat sa spun un “da” hotarat, aspectele tehnice, organizatorice, financiare… si multe alte detalii precum Directiva pentru Eficienta Energetica, directiva ce stabileste termenii si conditiile in care o casa va fi autorizata dupa 2020, casa a carei abordare trebuie sa tina cont de:

• promovarea surselor regenerabile de energie si a cogenerarii eficiente;
• achizitiile publice eficiente energetic;
• valorificarea potentialului de eficienta energetica la transformarea, transportul si distributia energiei;
• cerintele minime de performanta la generarea energiei;
• etc.

Ei bine, faptul ca strategia AIA Proiect include casele care au un consum energetic aproape egal cu zero pe criteriile precizate de legislatia in vigoare, a fost determinant.

Mai mult, faptul ca ei merg si mai departe si ofera solutii pentru case care dau un surplus de energie celor ce le locuiesc, a fost hotarator in decizia pe care am luat-o.

“Indiferent de etapa vietii in care se afla beneficiarul, flexibilitatea si versatilitatea proiectelor de casa optimizate de la AIA Proiect este una din calitatile care face ca viitoarea constructie sa fie facuta pentru mai multe generatii. Casa viitorului este disponibila acum la AIA Proiect.”

Si nu in ultimul rand… o afirmatie gasita pe blogul pus la dispozitia vizitatorilor, axat pe utilitate si rezolvarea problemelor, a fost picatura care “a umplut paharul” motivelor de a decide.

“Un alt obiectiv general al nostru este frumosul de care avem atâta nevoie să ne înconjurăm.”

Precum… obiectivul meu de a readuce in viata sufletului, bolta verde a copacilor… ce vor strajui aleea ce duce spre casa activa, a viitorului optimizat.

 

Note:
• Sursa imagini: AIA Proiect
• Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba 5