Am avut ocazia și bucuria de a cunoaște în mediul online mulți scriitori români, care au mereu cuvintele la ei. Pentru care scrisul este mai mult decât o meserie, este împletire de emoții și talent, de dăruire și trăire. Cristina Lincu este unul dintre aceștia! Un om pe care îl îndrăgești de la început. Naturală, plină de umor, sensibilă și extrem de talentată. O femeie dedicată femeilor și o scriitoare pe care trebuie să o descoperi! O vei iubi!

Deși nu pot să îmi dau seama cum își împarte timpul atât de eficient, fiind mereu prezentă în online, având o familie care îi umple cea mai mare parte din zi, proiecte de succes pe care le coordonează permanent și scrisul cărților, care știu din proprie experiență cât de solicitant poate fi, ei bine, cu toate acestea, și-a găsit un moment și pentru mine și mi-a oferit prilejul să stăm la o poveste. Îi voi tot mulțumi pentru asta, pentru că îi sunt foarte recunoscătoare!

Să o cunoaștem mai bine pe Cristina Lincu în, iată, primul interviu din Cărțile fără copertă!

Bună, Cristina! Îți mulțumesc foarte mult pentru că ai acceptat să stăm puțin de vorbă! După cum bine s-a spus, ești femeie de 10, mamă de 3 (băieți) și autoare de 3 (cărți): Eu, o mamă (im)perfectă, Amn3zia și, cel mai nou roman, Liberă!. Ce ai completa la această descriere?

Bună, Mona. În primul rând, eu îți mulțumesc pentru acest interviu. Sunt onorată și emoționată că te-ai gândit la mine.

Ca să răspund la întrebarea ta fără să mai scriu încă un roman :), aș adăuga că, de profesie, sunt specialist în comunicare. Am lucrat de-a lungul timpului în departamentele de marketing ale mai multor corporații, dar cel mai mult mă mândresc cu un proiect dedicat românilor din diaspora, proiect pe care l-am coordonat în timpul șederii mele la Madrid, începând cu anul 2001. Proiectul se numește „Român în Lume” și, timp de zece ani, a oferit comunității românești informații în limba maternă prin intermediul unui ziar distribuit gratuit în mii de exemplare, al emisiunilor de radio, al evenimentelor și al expozițiilor românești, dar și al cărților de limbă română ce s-au constituit, în 2004, în prima bibliotecă românească din Spania inaugurată în cadrul unei biblioteci publice spaniole. De altfel, site-ul proiectului este încă online și se găsește la romaninlume.com.ro.

Pe lângă cărți, scriu pe câteva bloguri personale – cel mai important fiind blogul meu de autor cristinalincu.ro – și sunt co-founder al platformei chic-elite.ro, o platformă dedicată în exclusivitate promovării femeii.

(Așa e Cristina, lasă munca să vorbească despre ea! Și ce frumos vorbește! Dar, eu am vrut să o descopăr un pic mai bine și pe Cristina-omul, cel din spatele cuvintelor, așadar am “săpat” în online și am aflat cum a început totul. Copil fiind, a scris prima ei povestire. Era vorba despre un băiețel care pornește într-o aventură în spațiu alături de prietenul lui cel mai bun, un roboțel.Și dintr-odată mi-am imaginat-o chiar pe ea călătorind printre stele, cuvinte și coperți, avându-i alături pe copiii ei. Deci, am continuat…)

Și cum le îmbini pe toate atât de bine? De unde timpul și energia? Ești chiar tu roboțelul despre care scriai când erai copil?

Stai un pic. 🙂 Am scris  despre povestea pe care am scris-o cand eram mică?  Unde ai gasit? 🙂 Scuze, sunt ca picată din luna :)))  (Nu, dar am amintit-o eu, chiar merita și nu, sursa nu se divulgă 🙂 ) Ok, gata, să răspund acum.

Îmi place să cred că nu sunt (încă) un roboțel, nici măcar cel despre care am scris în urmă cu mai bine de 30 de ani, într-una dintre povestirile mele rămase secrete și despre care încă nu-mi dau seama cum ai aflat 🙂 (Nu a fost foarte ușor, ai dreptate!)

Timpul este același pentru toată lumea, diferă percepția noastră asupra lui și modul în care îl „manipulăm”, în loc să ne lăsăm manipulați de el și să recurgem la cunoscutul clișeu „nu am timp de nimic”.

Nu sunt un supraom, nu sunt o supra-mamă (există termenul?), nici măcar o mamă perfectă! :))) după cum deja am mărturisit public, așa că merg pe principiul priorităților, renunțând la ideea de a le face pe toate.

Și fără să uit, desigur, că și eu sunt o prioritate în viața mea 🙂 (Asta mi-am notat-o și am lipit-o pe frigider!)

Pentru mulți și multe chiar pari un supra-om, o supra-femeie! Și dacă vorbim despre asta, eu, din câte am observat în toate activitățile tale și de asemenea și în romane, pui accentul pe femeie, pe ce înseamnă ea cu adevărat. Ce anume te-a determinat să faci asta? În afara faptului că și tu ești una dintre noi, bineînțeles. De ce crezi că femeia trebuie în continuare promovată și cu ajutorul personajelor tale înțeleasă și iubită?

Corect! Îmi place să spun că scriu „la feminin” și că pun, astfel, umărul – măcar puțin – la susținerea femeilor și la recunoașterea meritelor lor într-un secol 21 care, oricât de modern se dorește a fi, încă dă dovadă de sexism. Un secol în care încă femeile sunt plătite mai prost decât bărbații pentru același tip de muncă, un secol în care , dacă ești frumoasă, cel mai probabil ești proastă sau ești considerată o femeie de moravuri ușoare, un secol în care zilnic femeile sunt bătute și omorâte de către partenerii de viață, în care sunt violate și abandonate pline de sânge, iar judecătorii – bărbați! – nu consideră asta atât de grav! (Of, ce tare mă doare să îți dau dreptate! Dar îți mulțumesc că lupți și pentru noi!)

Acum să vorbim despre tine scriitoarea! La jumătatea lunii ianuarie s-a lansat, la editura Bookzone, romanul „Liberă!”, cea de-a treia carte semnată de tine. Care este povestea acestui roman? Cum a început și ce ne oferă nouă, cititorilor?

Liberă! este povestea controversată a unui destin pus la granița dintre dorință și neputință. O luptă continuă între acceptarea și negarea propriei existențe. Un destin ghidat de fantasma unei iubiri descrise de instabilitate, dar și o lecție despre cum să te regăsești și să rămâi întreg după pierderea persoanei iubite, despre aparenta libertate a minții și despre capcanele întinse de aceasta!

Sper să ofere cititorilor câteva momente de introspecție. Sper să-i „deranjeze”, să nu fie o lectură comodă și astfel să nu-i lase indiferenți. (Sunt convinsă că așa este! Puteți să o comandați și voi, dând click pe poză)

Ce îți place cel mai mult la această carte? Care este partea preferată sau citatul de care ești cel mai mândră?

Nu cred că-mi faci asta :). Glumesc, dar, adevărul este că nu pot să aleg o parte preferată. Pentru mine, este un întreg și asta mă duce cu gândul la una dintre replicile Sarei – personajul principal: „Cartea asta sunt eu”. (Și cred că e și Cristina Lincu, ca fiecare dintre cărțile tale!)

Când creezi un personaj îi conturezi de la bun început traseul sau îl dezvolți pe parcurs?

Depinde de fiecare poveste. Uneori, totul este stabilit foarte clar de la început, alteori, povestea preia controlul și atunci evoluția personajelor mă surprinde și pe mine. Sunt momente în care simt că „scriu după dictare”, neputând să mă împotrivesc direcției în care curg întâmplările. Evident, la momentul recitirilor succesive obligatorii pentru finalizarea oricărei cărți, apar și corecturile de rigoare, asta însemnând inclusiv dispariția sau rescrierea unor capitole întregi.

Da, am citit cu drag câteva capitole din Amn3zia pe care nu le regăsim în carte, dar le-ai publicat pe site-ul tău. Cum de le-ai făcut publice până la urmă?

Capitolele din Amn3zia ce se regăsesc pe site-ul meu nu sunt cele „dispărute”, ci sunt capitole scrise ulterior publicării cărții, ca o completare, ca o prelungire firească a poveștii în on-line, ca un liant între cititorii blogului și povestea din carte.

A, am înțeles. Uite, cum m-ai prins că nu mi-am făcut temele bine 🙂 Să ne așteptăm ca și asupra poveștii Sarei să mai revii? Cred că este extraordinar să îți păstrezi în minte personajele și să vrei să le mai oferi clipe pentru cititorii care le-au îndrăgit și cunoscut!

Cred că personajele, odată create, nu mor niciodată! Te însoțesc în permanență și, uneori, te trag de mânecă și, atunci, ies din nou, în prim plan, în afara cărții. În cazul meu, pe blog. O aștept acum pe sara „să mă tragă de mânecă” la rândul ei! 🙂 (Și eu aștept cu nerăbdare să o cunosc pe Sara! De Ana din Amn3zia m-am atașat foarte mult! Am scris cu mare drag despre această carte, puteți citi impresiile mele AICI)

Simți a fi o provocare să creezi personaje de sex opus? Ai întâmpinat vreodată o dificultate în acest sens?

Da, este o provocare, căci trebuie să creezi un personaj veridic, credibil, care gândește complet diferit de o femeie (autoarea, în acest caz), dar și de restul personajelor feminine. Totuși, nu aș putea spune că aș fi întâmpinat vreo dificultate în acest sens. Dimpotrivă, mi-a cam plăcut!

Ce părere crezi că ar avea personajele tale principale despre tine?

Interesantă întrebare. Probabil că m-ar iubi sau m-ar urî, în funcție de ce i se întâmplă fiecăruia, iar eu le-aș explica că au evoluat singure și că eu nu am făcut decât să le fiu mereu alături. Și zău că nu ar fi deloc o minciună. De altfel, în Liberă!, Sara, personajul principal, și ea tot o scriitoare, realizează că este „Dumnezeul propriilor personaje” și se autochestionează ce fel de „Dumnezeu” este ea în acest context, în ce măsură le lasă să evolueze liber sau le manipulează, în ce măsură este imparțială sau părtinitoare.

Cu care din personajele tale ai fi prietenă în viața reală? Sau ai putea fi?

Hmm… îmi place să spun că fiecare dintre personajele mele este mult mai complex decât cred eu, în sensul în care fiecare este alcătuit din suma impresiilor tuturor cititorilor, astfel că aș putea spune că, înainte de a decide să mă împrietenesc cu oricare dintre ele, ar trebui să le cunosc mai bine.

Trebuie totuși să menționez că răspunsurile legate de personaje se referă strict la cele fictive, din romanele Amn3zia și Liberă!, și asta pentru că, în Eu o mamă (im)perfectă, personajele sunt membrii familiei mele :). (Da, bineînțeles! 😉 )

Cât timp aloci documentării și pregătirii unui nou manuscris?

Depinde. De la câteva luni, la câțiva ani. Uneori, e nevoie ca povestea să rămână un timp în sertar, la dospit 🙂 și să revin asupra ei cu un suflu nou, cu o perspectivă diferită, astfel că, atunci când o trimit în lume, să fiu convinsă că este cea mai bună versiune posibilă, atât din punctul de vedere al narațiunii, cât și din punct de vedere stilistic.

Stilul este un aspect asupra căruia mie îmi place să insist. De aceea, după publicare, ezit și evit să recitesc, căci există „riscul” să îmi vină noi idei în despre cum ar putea suna o frază sau alta, chit că am fost mulțumită de ele în momentul predării manuscrisului.

Adevărul este că, în literatură, nu există doar o soluție și că, mereu, orice text poate fi rescris, refăcut… Dar asta ar însemna să nu mai termini nimic niciodată, corect? (Foarte corect!)

Crezi că poți fi scriitor, fără să ai o inteligență emoțională dezvoltată?

Dacă te dedici non-ficțiunii, tot ce este posibil. Totuși, pentru beletristică, ai nevoie de inteligență emoțională, de spirit de observație, de imaginație… A, și să nu uităm, de răbdare și de dedicație, căci cele câteva zeci de mii de cuvinte ale unei cărți se lasă cu greu domesticite.

Dorința de a fi citit de cât mai multă lume, crezi că ajută sau împiedică un scriitor?

Cred că este o dorință firească, altfel ai scrie într-un jurnal secret și nu pentru public. Dar asta nu înseamnă că trebuie să faci rabat de la propriile-ți principii, doar pentru a putea fi pe placul cât mai multor posibili cititori. Adevărul este că niciodată nu vei putea mulțumi exigențele tuturor cititorilor, de aceea cred că este important să le mulțumești, în primul rând, pe ale tale.

Cum îți imaginezi că sunt cititorii cărților tale?

Îmi place să spun că scriu literatură feminină, căci mă adresez în special femeilor. Desigur, asta nu însemnă că bărbații nu au de ce să mă citească, dimpotrivă, mai cu seamă dacă vor să mai afle câte ceva despre întortocheata minte feminină.

Îmi imaginez că sunt oameni din toate categoriile sociale sau profesionale, că sunt oameni care au citit biblioteci întregi sau care au început să citească cu una dintre cărțile mele, oameni care, după ce vor fi închis coperțile acestora, vor rămâne măcar câteva secunde gândindu-se la povestea pe care le-am dăruit-o. Și, pentru mine, asta e tot ce contează.

Ai ascuns vreodată indicii sau secrete în opera ta, despre care doar puțini oameni știu?

Sinceră să fiu, nu, dar uite ce idee bună mi-ai dat! 🙂

Și pentru a încheia zâmbind și cu mulțumiri vreau să îți spun un secret. M-a emoționat extraordinar când ai spus că tatăl tău, Alexandru Lincu, prin ultimul său roman scris (Condamnat la viață) și-a dorit să creeze o punte în timp pentru a putea fi alături de nepotul lui de voi. Ei bine, tu îi continui dorința excelent! Prin fiecare roman al tău prelungești această punte, această frumoasă moștenire pe care ți-a lăsat-o, iubirea pentru cuvânt, iar pentru asta, noi cititorii tăi, îți mulțumim și îți așteptăm cu nerăbdare viitoarele creații!

Eu îți mulțumesc pentru timp, răbdare și cercetarea 🙂 pe care ai făcut-o în ceea ce mă privește. Îți imaginezi că aducând vorba de tata ai atins unul dintre cele mai sensibile puncte ale mele… De altfel, lui i-am dedicat și prima carte – „Eu o mamă (im)perfectă?” – și asta pentru că nu a apucat să-și cunoască deloc cel de-al treilea nepot. Îmi place, desigur, să cred că ar fi fost mândru de mine și de modul în care am continuat drumul „literar” pe care mi l-a deschis. De altfel – și nu este prima dată când fac această promisiune publică – lucrez de câțiva ani la o carte dedicată memoriei lui și, deși se scrie extrem de greu, sper să reușesc s-o termin anul acesta, căci pe 11 august 2020 se împlinesc 10 ani de când a plecat.

Sursa

Alexandru Lincu (1948 – 2010), scriitor, traducator si caricaturist. S-a nascut la 1 martie 1948, in comuna Suhaia, judetul Teleorman. Ca scriitor, publica 5 volume: CONDAMNAT LA VIATA – roman, Editura Pegasus Press, 2010; EPOCA MARLANILOR – publicistica, Editura Pegasus Press, 2008; INOROGUL DE JAD – roman, Editura Paco, 2007; DINCOLO DE ORIZONT – poezii, Editura Arvin Press, 2003; TAINA BURLACILOR – povestiri si schite umoristice, Editura Atlantis, 2000.
Pe 11 August 2010 se stinge din viata dupa o crunta suferinta provocata de un agresiv cancer de stomac care il rapune in mai putin de 1 an si jumatate.

Vă mulțumesc foarte mult că ați fost alături de mine și de Cristina! Vă aștept și data viitoare la o nouă poveste din Cărțile fără Copertă!

Mona, O carte nescrisă

9 COMENTARII

  1. Îți mulțumesc mult, draga mea! Întrebările tale au atins multe puncte nevralgice 🙂 și mă bucur că am avut ocazia să răspund la ele cu inima în palme.
    Te îmbrățișez!

  2. Eu îți mulțumesc, a mia oară, pentru deschidere, disponibilitate și faptul că ți-ai purtat inima în palme!
    Mult, mult succes pe mai departe, să umpli biblioteci cu scrierile tale! ❤
    Te îmbrățișez! 🤗

  3. Am citit cu sufletul! Am un mare respect pentru Cristina Lincu, însoțit de acea admirație a omului care nu poate să treacă de un gard (timpul consumator), dar se uită cu toată bucuria printre uluci (pagini de carte), la cel care o face… Ca atunci când privești după un zmeu ce-și flutură vesel coada prin văzduh și ai impresia că zbori și tu, la rându-ți. Foarte bune și întrebările, permițând răspunsurilor să fie pe măsură. Nu mai adaug decât că în tot acest vârtej al activităților, Cristina tot își mai face vreme să arunce câte un ochi și pe alte bloguri. Aprecierile cu care m-a îndatorat pe mine, le pun totuși pe seama generozității cu care este ea înzestrată și nu pe meritul lucrărilor mele. Însă îi sunt recunoscător!

    • Bine v-am găsit și aici, ce mare bucurie mi-ați făcut!
      Da, Cristina este un om pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești și să-l respecți! Cât despre aprecierile pe care vi le-a adresat, știu că nu sunt deloc exagerate și nemeritate, dimpotrivă!
      Vă mulțumesc mult pentru semnul lăsat și vă doresc o zi minunată în continuare!

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here