Gravator Laser pentru Sufletul meu

– Gravator!!! Gravator laser! Am gasit! Gravator!!!, zbiera de zor al meu sot in timp ce se holba la ecranul laptopului.
– Ce zbieri omule asa? Arde ceva?, intreb eu mai mult de forma, incercand sa-mi pastrez zenul.
– Am gasit! In sfarsit!, continua el sa zbiere in timp ce gafaia de ziceai ca tocmai a castigat o cursa de o suta metri garduri.
– Da’ potoleste-te odata ca ne aud vecinii. Ce ziceai ca ai gasit?
– Gravator pentru bolovanii tai!, imi tranteste el sintagma in plina moaca, arborand un ranjet satisfacut pe chip, in timp ce sare vitejeste din scaun.

Acum, intre noi fie vorba, la faza de mai sus eram sfasiata intre dorinta de a-i tranti in plina fata un laser ucigator cu ochii, pentru simplul fapt ca vorbea pe acel ton de “bolovanii mei”… si… ingrijorarea brusca fata de zbieretele pe care sotul meu – cel mai calm si bland om din lume – le scotea printre bolboroseli despre gravatoare, lasere si alte cuvinte folosite intr-o asociere cu un inteles, deocamdata, necunoscut mie.

Si, cum zenul din acea zi imi era puternic, mi-am bagat in teaca laserele din ochi si am trecut pe partea cealalta a ecranului laptopului sau, in incercarea de a percepe realitatea din acelasi unghi.

Si ce-mi vazura ochii?
Nu stii?
Ei bine, nici eu nu stiam in acele prime momente.

Era ceva… gen cutie… imprimanta… chestii din astea. La o prima vedere, absolut nimic fantastic.

Deja incepeam sa-mi privesc sotul cu blandete, incercand sa-mi dau seama in ce ar fi constat primul ajutor pentru el.

– Uite! Priveste! Trebuie sa cumparam un gravator laser Bodor! Stiu ca ti-l doresti!, imi spune el de data asta calm.

Linistita, oarecum, ca totusi nu a luat-o razna, imi spun sa-i acord o sansa. Desi, nu stiam sa am vreo dorinta legata de gravatoare, lasere sau Bodor.

Si, iata ca privesc mai de aproape, cu un ochi patrunzator, ecranul.

Ei bine… ce vezi tu aici… tot aia am vazut si eu. Cu singura diferenta ca, eu aveam acces si la detalii explicative.

In liniste am citit. Si linistea aceea… incet, incet s-a transformat intr-un vulcan. In capul meu, evident. Brusc, erupeau idei peste idei din creierul a caror rotite incepusera sa se miste cu o viteza ametitoare.

Un Gravator Bodor, al carei prelucrare laser are marele avantaj al vitezei net superioare prelucrarii mecanice, pe care sa-l pot folosi pentru a grava pe o mare varietate de materiale, ar fi fost exact ce-mi doream. Categoric, sotul meu avea dreptate!

Prin fata ochilor deja imi treceau scene in care eu eram prim-madona aparatului cu pricina si sub mainile mele absolut tot ce exista pe lumea asta, era prelucrat. De la cauciuc, textile, piele, lemn, piatra, granit, hartie, carton, metal… nimic nu-mi putea rezista.

Intr-o clipita mi-am dat seama ca stateam in fata unei revelatii de care, cu siguranta, familia mea ar fi fost foarte mandra.

Si, tot intr-o clipita, am inteles ca din acel moment am doar doua alternative.

Una ar fi fost sa devin creativa… pentru sufletul meu.

Alta ar fi fost sa devin profitabila… cu alte cuvinte, sa produc bani pentru familia mea… in timp ce implineam visurile creative ale altor oameni.

Si… daca nu ai timp sa “auzi” o poveste, cu drag te invit sa sari spre finalul paginii, unde voi explica mai pe larg, ce… si de ce… am ales una din aceste doua variante.

Dar, pana atunci, lasa-ma sa-ti spun ca… eu am un fix. Mai bine spus, am o idee fixa.

Sunt adepta caselor dotate cu fel de fel de obiecte: statui, statuete, pocaluri, tavi, bibelouri si cate si mai cate.

Si cum un “fix” nu vine niciodata singur, evident ca, mai am unul. Fara portelanuri si sticlarie!

Asa ca, am colectionat de-a lungul timpului fel de fel de chestii… unele mai vechi, altele mai noi. Si toate, fara exceptie, fac parte din una din cele trei categorii de baza gasite in casa mea: piatra, lemn sau metal.

In lumea larga am umblat si am adunat tot ce am putut.

Obiceiul acesta l-am mostenit probabil de la parintii mei. Imi amintesc de vremea cand aveam vreo 15 ani si, tatal meu se intorsese dintr-o tara orientala unde lucrase o perioada de vreme. Adusese cu el, ce aducea tot romanu’ in acele vremuri: cateva valize cu haine… ca deh… in timpul comunismului, hainele de import erau la moda mare.

Dar, cum in familie, “un fix” se mosteneste, restul de lucruri ce erau prea grele, le-a incarcat pe un vapor. Fix 10 ore a trebuit sa asteptam in portul Constanta, ca sa ii faca vama.

Am ajuns la 7 dimineata in oras, venind din Bucurestiul in care traiam. Nu ma pasiona statul in vama asa ca, am preferat sa ma asez pe o stanca (era de fapt un mare bolovan dar de dragul poeziei hai s-o numim stanca) in plina plaja a Constantei, sa admir valurile marii.

Soarele de-abia rasarise. Treceau oamenii catre serviciu. Ma uitam la ei, se uitau la mine. Ne zambeam inclinand incet din capete. Probabil isi spuneau “ce pustoaica romantica!”.

Soarele urca pe cer in timp ce, stateam pe stanca din mijlocul plajei, privind lung intinderea nesfarsita de apa si amintindu-mi alte vieti. Probabil. Marea ma privea si-mi zambea gravandu-mi sufletul de fericire.

Soarele statea chiar deasupra mea, arzand. Dar eu nu simteam. Eram prea tanara ca sa ma arda soarele.

Soarele incepea sa coboare de pe cer. Stanca era tot sub mine. Devenisem deja o singura fiinta, pierduta in imensul univers. Oamenii se intorceau de la munca. Aceiasi de dimineata. Ma uitam la ei, se uitau la mine. Nu-mi mai zambeau intelegatori. Probabil isi spuneau “Saraca de ea. E dusa…”. Treceau mai departe spre casele lor dand din cap. Dar nu-mi pasa. Stanca si marea erau suficiente sufletului meu.

Nu asfintise cand, silueta cunoscuta a tatalui meu a aparut in zare. Reusise sa recupereze de pe vapor tot ce trimisese din tari orientale.

Stiam ca se va intoarce victorios. Aveam incredere in el.

Stia ca ma va gasi pe stanca. Avea incredere in mine.

Si printre rasete imi povesti cum se uitau toti ciudat la el, cand au vazut cam ce achizitionase: statuete, statui, pietre, metale, lemn.

Printre rasete i-am povestit cum se uitau toti la mine, cand au vazut ca, dupa zece ore stateam nemiscata in acelasi loc.

Categoric… eram o familie de ciudati. Conform parerii constantenilor pe care-i intalniseram in acea zi.
Conform constantenilor cu care eram prieteni de o viata, eram cat se poate de normali.

In fine… cat de normal poate fi un colectionar.

Vremea a trecut. Ore, zile, luni, ani.

Tata nu mai vine la apusul soarelui. A plecat demult spre alte zari. M-a lasat aici, ca pe o stanca, sa pazesc colectiile familei noastre.

Metale, lemne, pietre.

Ei bine… tocmai la aceste pietre se referea sotul meu zbierand fericit.

Pentru ca, isi daduse seama inaintea mea ca tot ce imi lipseste este un gravator laser Bodor.

Stie ca ma gandesc la tata de cate ori privesc in gol. Stie ca am gravat chipul lui pe retina. Stie ca am gravata vocea lui in urechi. Stie ca am gravat sufletul lui in inima.

Si stie ca as grava tot ce mi-a lasat… in amintirea lui.

Probabil ca acesta a fost motivul pentru care, in acea zi, s-a apucat sa faca cercetari. Nu tata, ci sotu’. Asta, ca sa nu avem discutii. 🙂

– Gravator!!! Gravator laser! Am gasit! Gravator Bodor pentru bolovanii tai!!!, zbiera de zor al meu sot in timp ce se holba la ecranul laptopului… agitandu-se langa urechea mea de ziceai ca navalesc tatarii peste noi. Sau turcii… nu stiu care navalitori credea el ca-s mai fiorosi.

Evident ca, pana cand zbieretele s-au stins, deja puneam in balanta motivele pentru care as achizitiona o astfel de “masinarie”.

Si pentru ca, obiectele care as fi dorit sa le gravez erau din lemn, metal sau piatra, deja pusesem ochii pe un Gravator Laser CO2, BCL-0503MU, un gravator laser de dimensiuni mici (poate fi asezat pe birou sau pe masa) ce incorporeaza cele mai noi tehnologii in domeniul prelucrarilor laser intr-un design cu adevarat modern.

Avand o suprafata de lucru de 50×30 cm, era tot ce aveam nevoie pentru a-mi incerca creativitatea prelucrand obiecte de dimensiuni mici sau medii.

Mi s-a parut interesant faptul ca masa de lucru poate urca/cobori intr-o miscare lina (folosindu-se de un sistem de rulmenti pe surub) 15cm, ceea ce mi-ar fi permis introducerea in gravator si a unor obiecte mai inalte, nu doar plane.

Si, desi ideea de a lucra cu un gravator cu laser ma speria putin, faptul ca pentru securitate, la deschiderea capacului in timpul lucrului orice operatiune este întrerupta, mi-a dat curajul de a visa ca, deja posed acea minunatie.

Din cate am inteles studiind detaliile tehnice furnizate de site-ul ce mi-a entuziasmat sotul, Bodor este unul dintre putinii producatori care ofera pointer rosu coaxial, asigurand pozitionarea perfecta la inceputul lucrului. Mai pe limba noastra 🙂 raza rosie de pozitionare urmeaza exact traseul razei laser, astfel ca, incadrarea gravurii ce ar urma sa fie facuta este foarte exacta.

In plus, tehnologia WI-FI inclusa in gravatorul Bodor permite lucrul fara fir! Cum… personal sunt cam impiedicata din “fire”… faptul ca nu am nevoie de fire pentru a folosi gravatorul a cantarit enorm in ochii mei.

Pe scurt si in concluzie… sotul meu avea dreptate! Gravatorul laser era tot ce aveam nevoie!

Dar… te intrebi poate la ce imi trebuia mie asa ceva?

Ei bine, daca ai citit micuta povestioara de mai sus, o sa intelegi foarte repede motivele mele.

Avand atatea obiecte de care sunt legata nu doar sufleteste dar si, sa zicem, genetic (asta daca le punem la socoteala si pe cele mostenite), tare mi-as fi dorit sa gravez… ceva… pe fiecare dintre ele.

Sa-mi pun creativitatea la incercare astfel incat… lasandu-mi amprenta personala pe fiecare obiect, sa las la randul meu mai departe toata acea “opera de arta”.

Si, nu doar sa-mi las amprenta, dar… pentru mine, fiecare statueta, fiecare pocal, fiecare vas, fildes sau cutie… are propria poveste si propriul detinator initial.

Cu siguranta as fi gasit ce marcare sa fac pe fiecare, astfel incat fiecare strabun pe care-l am, sa isi gaseasca personalizarea.

Si dupa ce as termina cu toate aceste jocuri de creativitate asupra obiectelor din casa, poate ca m-as aventura sa creez si ceva nou.

Probabil ca as incepe cu o debitare in vederea gravarii unor tablouri pe lemn de cires sau stejar. Chiar daca prin absurd, inspiratia m-ar parasi subit, as gasi online infinite modele de unde sa aleg. Atat pentru debitare cat si portrete si peisaje pentru fotogravuri.

Nu m-as fi apucat sa le comercializez, ci pur si simplu as mai fi ornat spatiile libere, de pe peretii casei, ce necesitau un adaos. Cu siguranta m-as descurca foarte usor deoarece lemnul poate fi taiat si gravat cu usurinta.

 

 

Si cu siguranta nu as fi uitat al doilea preferat al meu, metalul. In doar cateva minute as putea grava suprafete mari, cu detalii foarte complexe. Probabil ca as alege intre inox, alama, aluminiu si orice alt metal care este acoperit de un strat de vopsea sau alt material ce poate fi indepartat cu laser.

Dar… mai mult ca sigura ca le-as fi incercat pe toate.

 

 

Dar ce sa spunem despre obiectele din fildes, marmura, granit si… ca sa-mi citez sotul… bolovanii mei? Niciodata nu am destule pietre in casa, asa ca… mi-as exersa creativitatea si asupra lor. Asa… ca hobby. In plus, stiu sigur ca aceste obiecte ar fi apreciate datorita impresiei de lux si sobrietate pe care o lasa.

 

 

 

Multe vise frumoase am avut dupa ce am inteles ce poate face un astfel de gravator.

Dar…

Din pacate, daca ai si tu curiozitatea sa arunci o privire asupra acestor “bijuterii”, o sa-ti dai seama ca probabil costurile de achizitie sunt net superioare posibilitatilor financiare ale unui om obisnuit.

Si totusi, visurile de mai sus… nu dispar. Doar isi schimba putintel traseul. Categoric, eu nu am cum sa posed un gravator pentru a mi le implini. Si… chiar daca as avea suma necesara… nu vad nici un motiv rational pentru care eu as face o asemenea investitie.

Dar… sufletul meu, este evident ca, tanjeste dupa un gravator laser. Sau… dupa “urmele” pe care, acesta le poate lasa.

Si am hotarat!

Voi apela la o firma care deja are un astfel de gravator. Pentru ca, daca iti amintesti ce spuneam pe la inceputul articolului… am avut doua alternative din care sa aleg.

Creativitate sau profitabilitate.

Din cate ai vazut deja, am ales creativitatea pentru sufletul meu. Iar visul il voi transforma in realitate, apeland la o firma care a ales sa investeasca pentru a implini visurile celor ca mine.

O firma care sa ma ajute sa pun o stampila eterna pe obiectele dragi sufletului meu.

Aaaa… am spus stampila? Bine ca mi-am amintit. Ultima stampila de care am avut nevoie am facut-o la Colop Romania. Cu siguranta ei au fost cu un pas inaintea tuturor si stiu deja ce sfaturi sa-mi dea in legatura cu un… Gravator Laser pentru Sufletul meu.

Dar, asta-i informatie Top Secret!

Depinde doar de tine cum vei decide sa profiti de ea 🙂

 

Note:
• Sursa foto si documentare: Bodor Laser
• Articolul a fost scris pentru competitia SuperBlog, proba 8

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here