O Pisica Neagra

 

Cum as putea oare sa v-o prezint pe invitata noastra de astazi? Sa va spun ca este vorba de O pisica Neagra? Sa va spun ca literele alfabetului s-au combinat dand nastere numelui pe care Georgiana Mihaila il poarta? Sa va spun ca este si una si alta? Sau poate mai mult…

Dilema mare, mon cher!

Ei bine, astazi o avem alaturi de noi pe Georgiana Mihaila, om de comunicare, blogger generalist ce se axeaza pe evenimente, cultura, recenzii, cronici, etc… al carei deosebit talent a infrant rezistenta a 26 de jurii si… a transformat-o in Castigatoarea Trofeului SuperBlog 2018 – Editia Aniversara de 10 ani. Transformare ce nu a avut loc peste noapte ci… in urma unei competitii acerbe cu alti 175 bloggeri, unul mai talentat ca altul.

Sunt un om al contrastelor. Al extremelor, chiar“… sunt cuvinte scrise pe “hartia” virtuala de cea careia ii uram astazi…

Bine ai venit, Georgiana! Iti multumim deoarece ai acceptat invitatia de a participa la acest interviu. Cu siguranta, multi bloggeri sunt nerabdatori si incantati sa afle secretele ce ti-au adus Marele Trofeu al Competitiei SuperBlog!

VIP Interviu
CLICK pe microfon pentru a accesa toate interviurile!

1 – Cand ai inceput activitatea de blogger si ce anume te-a determinat sa faci acest pas?

G.M. – Primul blog a apărut imediat după perioada liceului, în primul an de facultate. Era prin 2006. Am trecut de atunci prin diferite platforme: Yahoo 360 (care s-a și desființat vreun an mai târziu), Blogspot, WordPress, apoi .ro.

Inițial, era ca un jurnal online. Voiam un loc în care să-mi vărs refulările, trăirile, simțirile, angoasele. Adică tot zbuciumul interior pe care nu-l mai puteam ține închis între pereții minții.

Mai târziu, blogul a devenit locul în care „îmi făceam temele” pentru facultate (Jurnalism). Astăzi, îmi place să-l numesc „propria mea redacție”.

 

2 – Ce platforma folosesti si de ce?

G.M. – WordPress. Îmi pare o platformă ușor de folosit, care îmi oferă toate uneltele necesare pentru a-mi redacta și publica articolele.

 

3 – Carei nise te adresezi si, daca oferi servicii cititorilor tai, care sunt acestea?

G.M. – Cum ziceam, blogurile mele sunt generaliste, încă nu m-am nișat. Dar! 😀 Am unul la care lucrez deja și pe care sper că îl pot lansa până la 1 martie. Nișa? Va fi un blog culinar.

Servicii nu prea ofer pe blogurile mele. Nu știu de ce, dar nu m-a atras niciodată ideea afilierii sau a articolelor pe bani, „cu orice preț”.

Am testat diferite forme de a face bani din blog, dar parcă nu îl pot privi ca pe o sursă de venit. 😀

Cea mai mare satisfacție este aceea în care vine un om la mine și îmi spune că mă citește cu drag, că îmi urmărește activitatea și că sunt o sursă de inspirație.

 

4 – Care este mediul tau de lucru ideal si cum iti gasesti inspiratia?

G.M. – De obicei, scriu acasă, așezată la birou, cu cafeaua în dreapta și pisicile dormind în stânga, făcute ghem în pat. Ziua pot scrie articole ce nu țin neapărat de creativitate, ci mai degrabă de pragmatism și transmitere de informații (cronici, recenzii, lansări, opinii), iar noaptea mă las purtată de inspirație și încerc să scot la suprafață orice formă de viață s-ar ascunde în gândurile mele lirice.

 

5 – Care crezi ca este, pana acum, cel mai mare success al tau in blogging? Ce sfaturi poti da unui alt blogger pentru ca, eventual, sa aiba acelasi succes?

G.M. – Incontestabil, cel mai mare succes în blogging este reprezentat de trofeul SuperBlog 2018. Sunt mândra și fericita câștigătoare a ediției aniversare de 10 ani.

Cum am făcut asta? Muncind. Nu doar două luni și jumătate, atât cât a durat „nebunia”, ci zi de zi, prin orice acțiune am întreprins.

Legat strict de competiție, știu că sună clișeistic, dar dacă te implici 100%, ai parte și de rezultate pe măsura efortului depus.

 

6 – Este bloggingul prioritar in viata ta sau e doar un hobby? Cum imbini activitatea de blogger cu viata personala?

G.M. – Îl văd ca pe un hobby, dar este, totuși, prioritar. Deși nu public pe cât de des mi-aș dori (încă lucrez la îmbunătățirea acestui aspect), port cu mine peste tot ideea de blogging.

Blogul îmi este propria redacție și îmi caut subiecte în tot ceea ce văd sau trăiesc. Fie că se întâmplă la job sau în parc sau la un concert.

Dacă mi se pare importantă ideea și cred că aș aduce un câștig cel puțin unui cititor prin publicarea ei, atunci mă apuc de redactat.

 

7 – Ce faci in timpul liber?

G.M. – Cred că fac ce face cam toată lumea. Ascult muzică, ies cu prietenii, citesc câte ceva, urmăresc seriale, mă joc cu pisicile sau pe laptop, călătoresc, meditez sau stau pur și simplu și privesc cerul pe geamul de la bucătărie.

 

8 – Care sunt nisele in care esti dispus/a sa colaborezi cu advertiseri? Ai deja colaborari preferate? Care?

G.M. – Nu am colaborări preferate și, așa cum ziceam, nu mă dau în vânt după advertoriale. Dar aș accepta să testez anumite produse sau cosmetice despre care să scriu apoi pe blog. Cu condiția ca părerea să poată fi sinceră 100%.

 

9 – De unde iti procuri imaginile pe care le atasezi unui articol? Care sunt site-urile tale preferate pentru imaginile free?

G.M. – De multe ori, atașez propriile imagini. Dacă nu am ceva care să se lege bine de subiect (mai ales în cazul poeziilor), folosesc imagini de pe Pinterest sau Tumblr.

Surse de imagini free: pixabay.com și unsplash.com.

 

10 – Care este lungimea pe care o preferi atunci cand scrii un articol? Te atrag articolele de 400-500 de cuvinte sau cele de peste 1500? De ce? Care a fost evolutia preferintelor tale de-a lungul timpului?

G.M. – Am tendința să scriu articole medii, lungi și… foarte lungi. 😀 Încerc să schimb aspectul ăsta (acolo unde simt că este cazul).

Dar, chiar și atunci când textele depășesc 1000 de cuvinte, le „sparg” în mai multe paragrafe cu subtitluri, inserez poze sau GIF-uri, astfel încât acestea să fie mai ușor de parcurs.

 

11 – Ce plugins folosesti si care sunt cele pe care le consideri a fi de un real folos pentru un blogger?

G.M. – Folosesc mai multe, dar cele mai importante ar fi Jetpack (deși se spune că ar consuma multe resurse, mie îmi ușurează mult treaba) și Yoast SEO (pentru articole cât mai bine indexate în motoarele de căutare).

În plus, în funcție de nișa blogului, îți poți pune diferite pop-up-uri, Social Media sau Newsletter Plugins etc.

 

12 – Ce sperante ai in legatura cu blogul tau si satisfactiile pe care ti le poate aduce in viata?

G.M. – Dacă îmi fac speranțe, simt asta ca o presiune pe umerii mei. Și nu aș vrea să transform scrisul cu și de plăcere în ceva ce-mi creează o stare de tensiune.

Așa cum nu-mi propusesem să câștig SuperBlog 2018, dar am muncit și am realizat asta, mă gândesc că ar fi bine să mă las surprinsă, făcând în continuare ceea ce-mi place mai mult: să scriu, pur și simplu.

 

13 – Ai un grup facebook pe care-l infiintezi si pe care doresti sa-l recomanzi cititorilor?

G.M. – Da. Pe 15 ianuarie a avut loc prima ediție a unui eveniment pe care îl organizez: Fabrica de poezie.

În februarie, pe 13, ne-am întâlnit și mai mulți oameni să recităm, să povestim, să cântăm și să celebrăm dragostea, sub toate formele ei.

Fabrica de poezie este o întâlnire lunară a iubitorilor de versuri, fie că le creează ei, fie că îndrăgesc alți autori.

În luna martie, ne vom întâlni pe 4, iar tema evenimentului va fi poezia populară. Pentru mai multe detalii, dați join aici: Fabrica de Poezie – Grup

*

G.M. – Îți mulțumesc că mi-ai oferit prilejul să vorbesc încă o dată despre activitatea mea de blogger (și nu numai)! Mi-a făcut plăcere! Pe data viitoare! ^_^

V.d.B: Iti multumim si noi, Georgiana, atat pentru informatiile extrem de utile bloggerilor, cat si pentru amabilitate si timpul acordat!

*

 

 

Daca doresti sa afli mai multe despre Georgiana Mihaila, ii poti oricand face o vizita pe oricare din blogurile sale:

Daca preferi retelele sociale iti poti bucura sufletul cu postarile ei pe:

 

*

 

Si acestea fiind spuse…

va multumim, dragi bloggeri, pentru vizita! Speram ca v-ati bucurat sa aflati atatea detalii folositoare de la invitata noastra de astazi.

Daca aveti intrebari pentru Georgiana, i le puteti adresa la sectiunea comentarii.

Si, bineinteles… daca doriti sa nu pierdeti interviurile viitoare, va invit sa va abonati la Newsletter.

[ninja-popup id=773][/ninja-popup]

 

14 COMENTARII

  1. Ma bucur ca am avut ocazia sa o cunosc pe Georgiana Mihaila, nu o stiam pana acum, dar mi-ai starnit curiozitatea si voi da o fuga pe blog.

  2. Felicitari Georgianei pentru premiul de la SuperBlog 2018 si felicitari tie pentru interviu si articol. O placere ca de fiecare data!

  3. Ne-am intalnit la Gala Superblog acum vreo 4 ani cred. Dupa aceea bloggerii din Craiova au invitat-o in Cetatea Baniei si i-au daruit o papornita si un fir de praz. Am mers la Muzeul de Arta si in centrul orasului, au fost doua zile frumoase. Ne intalnim la evenimentele dedicate bloggerilor. Ma bucur ca am descoperit ce face acum in 2019.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here